Dreptul de a spune nu…

Dreptul de a spune nu….
In decembrie 1989, noi romanii am cistigat un drept elementar.
Dreptul de a spune NU ! Deschis, pe fata, scrisnit sau fluierat !
Adresat de regula celor care dind din coate tin cu tot dinadinsul sa ne conduca.
Ajungind acolo sus, cred ca le este permis orice!
Sa emita judecati de valoare, sa propuna solutii care-i vizeaza de regula doar pe cei condusi, sa ignore legile si sa ridice imoralitatea la rang de principiu!
De regula ignoranti, infatuati, imorali, adepti ai nepotismului si ai politicii de gasca, conducatorii ajunsi pe „noile” fotolii se transforma rapid in ciocoii noi.
Totul este ca intr-un paienjenis de netrecut.
Se sustin unii pe altii si singura valoare este banul.
Curat sau murdar!
Ei au insa gulerele albe.
Ei pot decide atit soarta cit si existenta celorlalti.
Au taiat si au decis pensiile si salariile, au disponibilizat la „norma” bugetari si militari, au stimulat plecarea din tara a medicilor si au transformat dascalii in slujbasi ai unei educatii prost concepute!
Au bulversat institutiile democratice care si asa sau nascut greu si spera ca in curind sa faca acelasi lucru inclusiv cu Tara.
Regionalizarea sau noua impartire administrativa, va arunca in aer relatiile interetnice, cel putin in Transilvania!
Parlamentul a devenit o umbrela, care sub lozinca unei majoritati de strinsura, inlatura raspunderea personala a conducatorilor cu o raspundere colectiva, a unei entitati greu de stabilit.
……………………………………………………………………………………………………………
In tot acest timp, el, cetateanul coplesit de necazuri, aproape a uitat sa se bucure si mai ales sa spere ca intr-o buna zi va trai „omeneste”.
Astazi, de Ziua Nationala,el cetateanul obisnuit si anonim si-a privit cu dispret liota de conducatori care sau catarat pe votul sau in fotolii caldute si i-a fluierat sau i-a huiduit! Cu nesat si din totii rarunchii. Nu era un simplu gest de nesupunere sau de respingere, ci parea a fi inceputul unei adevarate furtuni.