Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for aprilie 2011

La Mulți Ani, de Florii!


Cu ocazia Sfintei sărbători a Floriilor, vă urez tuturor celor care purtaţi nume de floare “La Mulţi Ani” şi împlinirea tuturor speranțelor. În această duminică, ultima inaintea Sfintelor Sărbători Pascale, în care cinstim intrarea triumfătoare a Mântuitorului Iisus Hristos în Ierusalim, mulţi români îşi serbează onomastica. Să aveți parte de liniște, bunăstare și împliniri!

Read Full Post »

Astenia de primăvară


Și să mai spună cineva că (NU) trăim bine… Într-una din telegramele wikileaks se încerca să se identifice efectele asteniei. Nu în general și nici doar din punct de vedere medical, ci cu o țintă precisă.: astenia…la români.

Pe o fațetă, cea medicală, întâlnim o stare de slăbiciune generalizată, cauzată de schimbările în exces (de temperatură și lumină, nu vă speriați!) și se manifestă prin cefalee, nervozitate, comportament labil și mai ales scăderea memoriei.

Pe cealaltă, cea politică ar trebui să regasim manifestările acumulate în perioada iernii, legate de creșterea prețurilor și a inflatiei, scăderea salariilor și a pensiilor, reducerea sau desființarea unui număr mare de locuri de muncă și mai ales lichidarea rezervelor financiare până la ultimul leuț pentru majoritatea românilor.

De la astenie la depresia medicală nu este decât un pas, dar medicamentele prescrise o pot trata.

De la astenia politică la depresia socială este cale lungă. Astenia politică este tratată de regulă de guvernanți cu promisiuni, care de cele mai multe ori sunt mincinoase, cu daruri care de regulă sunt otrăvite și cu un zâmbet complice declanșat de spaima cătușelor vânturate de reprezentanții puterii.

În fața acestor argumente cei slabi devin slugarnici, iar cei ce se pretind vocali și verticali, adoptă rapid poziția “ghiocelului”.

S-ar putea ca flacăra violet întreținută de puterea portocalie să prevină o așa zisă depresie socială, ce ar putea cuprinde o populație sărăcită, astenică și lipsită aproape de orice speranță. Dacă anul 2010 a fost anul tăierilor de pensii, de salarii sau de locuri de muncă, se pare că anul 2011 va fi cel al scumpirilor.

Degeaba a venit primăvara ! Vremea urzicilor, a lobodei sau a cartofului a trecut. Astăzi chiar și acestea au devenit produse de lux, motiv pentru care wikileaks va transmite cancelariilor euro-atlantice nesupunerea noastră.

Și să mai spună cineva că (NU) trăim bine …

 

Read Full Post »