Feeds:
Articole
Comentarii

Și să mai spună cineva că (NU) trăim bine… Într-una din telegramele wikileaks se încerca să se identifice efectele asteniei. Nu în general și nici doar din punct de vedere medical, ci cu o țintă precisă.: astenia…la români.

Pe o fațetă, cea medicală, întâlnim o stare de slăbiciune generalizată, cauzată de schimbările în exces (de temperatură și lumină, nu vă speriați!) și se manifestă prin cefalee, nervozitate, comportament labil și mai ales scăderea memoriei.

Pe cealaltă, cea politică ar trebui să regasim manifestările acumulate în perioada iernii, legate de creșterea prețurilor și a inflatiei, scăderea salariilor și a pensiilor, reducerea sau desființarea unui număr mare de locuri de muncă și mai ales lichidarea rezervelor financiare până la ultimul leuț pentru majoritatea românilor.

De la astenie la depresia medicală nu este decât un pas, dar medicamentele prescrise o pot trata.

De la astenia politică la depresia socială este cale lungă. Astenia politică este tratată de regulă de guvernanți cu promisiuni, care de cele mai multe ori sunt mincinoase, cu daruri care de regulă sunt otrăvite și cu un zâmbet complice declanșat de spaima cătușelor vânturate de reprezentanții puterii.

În fața acestor argumente cei slabi devin slugarnici, iar cei ce se pretind vocali și verticali, adoptă rapid poziția “ghiocelului”.

S-ar putea ca flacăra violet întreținută de puterea portocalie să prevină o așa zisă depresie socială, ce ar putea cuprinde o populație sărăcită, astenică și lipsită aproape de orice speranță. Dacă anul 2010 a fost anul tăierilor de pensii, de salarii sau de locuri de muncă, se pare că anul 2011 va fi cel al scumpirilor.

Degeaba a venit primăvara ! Vremea urzicilor, a lobodei sau a cartofului a trecut. Astăzi chiar și acestea au devenit produse de lux, motiv pentru care wikileaks va transmite cancelariilor euro-atlantice nesupunerea noastră.

Și să mai spună cineva că (NU) trăim bine …

 


 

Iarna, cu tot ce înseamnă ea, frig, vânt, zăpadă, stăpânește tot.
A pus stăpânire chiar și pe chipurile și sufletele noastre!
Până astăzi, 8 Martie, când Soarele, protectorul Vieții, ți-a devenit aliat.
Doar El și Tu, aveți menirea de a da viață, de a transforma visul în realitate, ura în dragoste și speranța în certitudine!

 La mulți ani, iubite …doamne!


Cu toții credem că știm ce este libertatea! Unii am trăit momentele în care totul era dat cu porția! Totul era raționalizat, pentru că spuneau mai marii zilei că „ce-i mult uneori strică”. Pâinea pe cartelă, benzina raționalizată, zahărul, uleiul, carnea de cele mai multe ori cumpărate pe sub mână… Alții fie că au trăit în acel timp în puf, fie că erau prea mici la acea dată și ceea ce află din povestiri cred că sunt basme. Basme cu balauri care-ți răpeau sau te determinau să nici nu-ți visezi libertatea; basme cu semeni ghiftuiți, dar dispuși oricând să-ți confiște pâinea greu câștigată, sau basme cu cuci care-și trăiau singurătatea deplină aidoma unui popor dispus să tacă, să ierte și să se mulțumească cu aproape nimic.

În decembrie 1989 am trăit libertatea! Libertatea unui popor hotărât să-și rupă lanțurile, libertatea unui popor decis să nu mai tacă așa cum a făcut-o decenii la rând și mai ales libertatea asumată în a crede, a exprima sau a acționa în interesul colectiv. Cei douăzeci de ani preziși de Brucan pentru normalitate au trecut. Între timp, speranțele au devenit pentru foarte mulți iluzii, libertatea câștigată cu sânge este vândută la tarabă în campaniile electorale pentru o găleată și un kg de zahăr sau ulei, iar bejenia românilor din Islanda până-n Australia un mod de viață aproape cotidian.

În acest timp, ei conducătorii, au descoperit adevăruri doar de ei știute și înțelese. Școala românească și dascălii sunt huliți și batjocoriți! Starea de sănătate a poporului și medicii sunt apreciați doar dacă emigrează! În acest timp sărăcia pare a fi pus stapânire pe tot și toate. Guvernanții țipa ca din gură de șarpe că nu sunt bani pentru pensii, salarii sau ajutoare sociale, deși în acest timp darnicul Boc împarte cu amândouă mâinile prin hotărâri de guvern sute de miliarde împrumutate de la FMI, sau rezultate din birurile apăsătoare puse pe populație.

În tot acest timp, el cetățeanul onest, care trăiește din leafa lunară dijmuită sever de guvernanți, este din nou la capătul răbdării. Împovărat de greutățile cotidiene, disperat de risipirea speranțelor, lipsa de soluții sau de răspunsuri în fața copiilor flamânzi sau a părinților nevolnici, îl imping pe individ către gesturi extreme, către gesturi simbol. Ultima lecție de libertate s-a predat în Parlament. Nu de la microfon sau de către vreun academician. Ci de către un bugetar, Adrian Sobaru, dispus să-și sacrifice viața în speranța că Puterea va înțelege ceva. Câtă naivitate! Să încerci să zbori deasupra unui cuib de cuci…

 

Amici…de ocazie


În luna mai am scris un post, Vremea lichelei, apreciind că a sosit timpul să spun ce vreau și să vreau ce cred.

 

Am privit cu mai multă atenție în jurul meu și mi-am dat seama că de multe ori nu vedem ”pădurea din cauza copacilor”. Am descoperit tovarăși de drum, cu care am urcat Golgota în acești ultimi 20 de ani. Modești, dispuși la  muncă și sacrificii, dar absenți atunci când se împărțeau bucatele.

Am descoperit prieteni pe care timpul își pusese în mod solid amprenta. Unii obosiți, lipsiți de perspectivă și dispuși la multe concesii, iar alții hotărâți să meargă alături până la capăt.

Am descoperit însă în preajmă și o specie care a proliferat periculos. Lipsiți de coloană vertebrală, lingușitori, servili sau chiar slugarnici. Nu reușiseră să aibă alt merit în afara celui de a-ți deschide ușa la venire sau la plecare, de a ține evidența zilelor de naștere, de a cunoaște bine bârfa târgului sau de a-ți trimite o bezea de sărbători. Pe cont propriu nu reușiseră în niciun domeniu. Nu aveau trecut, prezentul nu-l concepeau decât în prezența ta, dar sperau să aibă viitor. Într-un cuvânt…erau pupincuriștii!

Mi-am dat seama că-i cunoșteam de multă vreme, dar îi vazusem de-abia acum. Așa cum sunt! Goi pe interior sau exterior, nevolnici, lipsiți de scrupule sau caracter, dispuși la orice compromis!

Erau colegi,erau prieteni,erau oamenii pe care de multe ori mă bazasem și în care îmi pusesem multe speranțe. Naivitatea ce mă caracterizează în privința prietenilor, se ridică de pe ochii mei ca o ceață de toamnă. Trăiam sentimente contradictorii. Oameni care până mai ieri te sufocau în acțiuni sau sentimente, care-ți mâncau timpul prețios numai din dorința bolnăvicioasă de a-ți fi în preajmă, astăzi, sau …ieri, la ziua judecății, au fost absenți.

Le poți gasi scuze, sau te poți bucura crezând că au devenit verticali. În situația în care vrei să te minți și singur. În realitate cred, sau au crezut că te retragi, că rămân orfani și că nu sunt capabili să meargă în viață pe picioarele proprii.

Pentru felul lor de a fi, aidoma pupincuriștilor din orice regim și de oriunde în lume, au preferat nu să se schimbe ei, ci să-și continue jalnica preocupare schimbând doar fundul pe care-l pupă cu sârg în  continuare. Sigur, nu trebuie sa fii surprins. Este singura lor modaliate de viață. Sigur nu trebuie să fii supărat, decât eventual dacă nu cumva și ție a început să-ți placă. Dacă într-adevăr ar trebui să te superi pe cineva, acest cineva nu poți fi decât…TU…pentru că tu i-ai acceptat în preajmă, nedându-le peste mână sau bot, lăsând impresia că locul lor este alături de tine.


Pe data de 22 aprilie 2010, postam pe blog comentariul cu același titlu, pornind de la ceea ce se întâmpla la nivel central, dar și (mai ales) în filiala călărășeană. Atunci spuneam că, “la București, Victor Ponta se străduiește ca împreună cu noua echipă de conducere aleasă de Congres să refacă unitatea partidului….”

La noi la Călărași, lucrurile erau mult mai complicate, se refăceau echipele, se constituiau taberele, se pregătea artileria cu care colegii și prietenii iși pregăteau sinuciderea. De fațadă, în massmedia, dar și în reuniuni publice sloganul refacerii unității partidului era la modă, dar toți cei care au avut coloană vertebrală au fost îndepărtați sau au plecat și singuri. Cu profesionalism și metodic! Unii mai stau în așteptare, dar cei mai mulți au plecat către UNPR, PNL și chiar PDL. Pentru sutele de membri care au abandonat organizația nu cred că își va asuma cineva răspunderea.

Acum, în organizație este liniște! Chiar prea multă! Și la centru era liniște după Congresul ce l-a desemnat pe Victor Ponta drept Președinte. Și doar noi știm cât de greu ne-a fost să votăm așa cum doream. Aceasta este istoria noastră, pe care trebuie să ne-o asumăm și mai ales să nu repetăm greșelile trecutului. Mai vechi sau recente. Astăzi, scrisoarea deschisă trimisă lui Mircea Geoană de către colegi și prieteni m-a consternat.

Ce jocuri faceţi, domnule Mircea Geoană?” În contextul în care agenda publică este dominată de subiecte de o gravitate foarte mare, discutându-se despre noul buget, despre riscul impozitării pensiilor mici şi despre reducerea sprijinului acordat mamelor, dumneavoastră aţi transmis nişte mesaje absolut suprinzătoare cu privire la campania electorală de anul trecut. Nu doar că readuceţi în atenţie un episod de tristă amintire şi pentru PSD şi pentru România, dar o faceţi într-o manieră care nu vă face deloc cinste. Aţi minţit electoratul şi anul trecut şi o faceţi şi acum vorbind despre vizita dumneavoastră la domnul Vântu. Vă readucem aminte că ştiaţi, aşa cum ştiam cu toţii, încă de la ora 13.00, de existenţa fotografiilor şi informaţilor publicate în toată presa despre prezenţa dumneavoastră la domiciliul lui Sorin Ovidiu Vântu, cu o seară înainte de dezbaterea finală din campania pentru alegerile prezidenţiale. Cu toate acestea, este de notorietate faptul că, atunci când atât domnul Hrebenciuc, cât şi domnul Guşă şi domnul Ponta v-au solicitat explicaţii în legătură cu acea vizită, i-aţi minţit spunând că episodul nu a avut loc. Aceşti oameni, ca şi întreg staff-ul care v-a susţinut v-au crezut pe cuvânt până la ora dezbaterii. Din ceea ce am aflat între timp, mai există o persoană, domnule Geoană, care a fost prezentă la acea vizită. Este vorba de jurnalistul Robert Turcescu. Îi solicităm acestuia să spună adevărul despre acea vizită a dumneavoastră.

Încheiem această scrisoare cu speranţa că veţi înceta să faceţi jocuri împotriva partidului care v-a dat totul!”

Scrisoarea este semnată de 26 de colegi, dar lista semnatarilor rămâne deschisă: eu, Doru-Ioan Tărăcilă, o semnez, dar ca membru fondator al PSD mă întreb: ÎNCOTRO PSD?

La răscruce…


Ar fi ideal ca lucrurile în viață să decurgă normal…cu urcușuri și coborâșuri…cu bucurii, dar și cu inerente necazuri. Fiecare avem capacitatea de a trece peste momentele delicate pe care ni le hărăzește soarta.  Cu sau fără urme, cu sau fără cicatrici. Educația, puterea de caracter și experiența de viață ne oferă posibilitatea unui nou început… speranțe și acțiuni, realizări și eșecuri.

 

În plan colectiv, public, lucrurile sunt mai complicate. Democrația presupune printre altele, pluripartidism, alegeri libere și corecte, majorități create în favoarea binelui public și acțiuni guvernamentale în care să se regăsească individul.

Astăzi însă trăim o mare dramă. Lideri politici, analiști, dar și simpli cetățeni se întreabă: încotro? Cei de la putere, așezați în fruntea bucatelor printr-o majoritate toxică, creată împotriva votului popular, de aproximativ doi ani au declanșat operațiunea “reformă”.

Culmea este că, așa zis doctori, sunt orbi și surzi! De fapt nu sunt decât niște măcelari ageamii care taie…taie tot ce întâlnesc în cale: salarii, pensii, stimulente, ajutoare sociale etc.

Degeaba opoziția se căznește să oprească avântul puterii demolatoare.

Degeaba sindicatele au ieșit în stradă.

Degeaba massmedia încearcă prin analiști profesioniști să prezinte alternative.

Pentru ei toate aceste lucruri nu înseamnă nimic. Pentru că ei, plus grupurile de interese ce-i înconjoară, apreciază că ne vor binele.

 

Am devenit o țară orfana și vor să devenim un popor de cobai. Ghinionul lor este că tot mai puțini acceptă umilința capului plecat.

Cei mai mulți se întreabă: ÎNCOTRO…?


O zi bună tuturor!

Sfântul Nicolae a venit încercând să aducă în casele și sufletele noastre pace, liniște și mai ales SPERANȚE! O dată cu el a venit pentru cei ce am fost cuminți și…moș Nicolae! Mulțumim pentru daruri și pentru urări, iar celor ce iubesc această minunată zi le transmit din suflet „La mulți ani”!