27 octombrie 2010…putea fi o zi oarecare în viața fiecăruia dintre noi. Cu bucurii, cu speranțe, cu nemulțumiri sau cu decepții! O zi în calendar! Putea fi o zi obișnuită sau o zi, care avea șansa să intre în istorie, cel puțin cea post-decembristă…cu o condiție însă: în acea zi, marii bărbați ai neamului românesc, indiferent de culoare politică , de doctrine, de nume, să fi luat o decizie în funcție de ce vrea “țara”, de ce vrea majoritatea populară și de ce nu, de ceea ce simte fiecare dintre noi.
Nemulțumirea față de puterea portocalie, față de Președintele țării, față de Guvernul Boc, sau celelalte instituții centrale sau locale a atins cote inimaginabile, atât datorită măsurilor anti-populare luate (disponibilizări massive, tăieri de salarii, impozitarea pensiilor și a tuturor ajutoarelor, impunerea de noi taxe) cât și mai ales datorită aroganței, disprețului, corupției, abuzurilor sau neștiinței în actul decizional.
Pentru prima dată în ultimii 20 de ani, stânga și dreapta politică și-au dat mâna; sindicatele la presiunea membrilor și aproape împotriva voinței unor lideri mai mari sau mai mici au hotărât un miting de proporții; reprezentanți ai societății civile sau ai massmedia “neînregimentată”au criticat pe față “puterea” prin cei doi piloni: Zeus și Boc. Fiecare ”tabără” și-a pregătit arsenalul de luptă. Opozanții pe față, la vedere, în mod democratic (doar pregăteau un miting și un marș de sute de km), iar alții pe ascuns, cu sprijinul instituțiilor statului, încălcând legile și prin măsuri nedemocratice.
Ziua cea mai lungă a început însă cu mult înainte. Mii de oameni și-au pus speranțele în această zi…calvarul trebuia să înceteze! Au decis să urce Golgota, venind la București, cu mic cu mare, femei și bărbați, sindicaliști, membri ai partidelor politice sau simpli cetățeni cărora “le-a ajuns cuțitul la os”.
Mitingul și marșul au fost exemplare. Hotărât și fără incidente. Știau că în toată țara oamenii erau alături de ei. Și așa și era! În piața Guvernului sau la Parlament nu s-a auzit doar vocea celor 30 sau 50.000 de manifestanți. Acolo era chiar poporul. Și totuși….dacă vocea poporului cerea demiterea Guvernului ce resorturi ascunse i-a determinat pe parlamentarii puterii (pdl-iști, unguri, minoritari sau unpr-isti) să o ignore???
Contra poporului sau numai a unei majorități nu te poți opune niciodată cu mijloace democratice. Arsenalul pus la bătaie de Zeus si Boc a fost unul perfid, de la “divide et impera”,la cumpărarea de voturi și așa zis conștiințe, de la corupere la șantaj și amenințări, de la fonduri guvernamentale la protecția celor ticăloși, de la promisiuni ce vor îngloda țara și mai mult în datorii la listele parlamentare și sinecuri viitoare. Peste toate au inventat în democrație ceva total nedemocratic. Să câștigi prin votul dat de adversari, iar tu să stai, să privești și eventual să te manifești zgomotos și primitiv.
Acesta să fie oare statul de drept pe care încercăm să-l construim? Categoric, NU!
Aceasta să fie susținerea puterii portocalii (care în Parlament, printr-o decizie politică aberantaă nu a obținut niciun vot) în ochii poporului sau a străinătății? Categoric DA!
Marii strategi ai puterii au câștigat “a la Pirus”. Și-au păstrat sinecurile, privilegiile și fotoliile. Dar au pierdut enorm atât în ochii celor care i-au ales cât și mai mult în ai celor ce nu le-au acordat încrederea niciodată. Mai pot fi creditați oare și de către cine, cu încredere, responsabilitate, cinste și mai ales reprezentativitate?
Accept că votând în favoarea moțiunii, parlamentarii puterii ar fi fost catalogați ca trădători. Era însă o trădare a intereselor înguste de partid în favoarea interesului național. Considerați de unii trădători au avut o șansă unică de a deveni eroi! Eroi într-o țară măcinată de sărăcie, de neîncredere și mai ales aflată pe mâna unei haite de lupi. Dar orele zilei celei mai lungi nu s-au terminat…speranța și lupta continuă!
Doruioantaracila's Blog 