Feeds:
Articole
Comentarii

Archive for the ‘Uncategorized’ Category


Dreptul de a spune nu….
In decembrie 1989, noi romanii am cistigat un drept elementar.
Dreptul de a spune NU ! Deschis, pe fata, scrisnit sau fluierat !
Adresat de regula celor care dind din coate tin cu tot dinadinsul sa ne conduca.
Ajungind acolo sus, cred ca le este permis orice!
Sa emita judecati de valoare, sa propuna solutii care-i vizeaza de regula doar pe cei condusi, sa ignore legile si sa ridice imoralitatea la rang de principiu!
De regula ignoranti, infatuati, imorali, adepti ai nepotismului si ai politicii de gasca, conducatorii ajunsi pe „noile” fotolii se transforma rapid in ciocoii noi.
Totul este ca intr-un paienjenis de netrecut.
Se sustin unii pe altii si singura valoare este banul.
Curat sau murdar!
Ei au insa gulerele albe.
Ei pot decide atit soarta cit si existenta celorlalti.
Au taiat si au decis pensiile si salariile, au disponibilizat la „norma” bugetari si militari, au stimulat plecarea din tara a medicilor si au transformat dascalii in slujbasi ai unei educatii prost concepute!
Au bulversat institutiile democratice care si asa sau nascut greu si spera ca in curind sa faca acelasi lucru inclusiv cu Tara.
Regionalizarea sau noua impartire administrativa, va arunca in aer relatiile interetnice, cel putin in Transilvania!
Parlamentul a devenit o umbrela, care sub lozinca unei majoritati de strinsura, inlatura raspunderea personala a conducatorilor cu o raspundere colectiva, a unei entitati greu de stabilit.
……………………………………………………………………………………………………………
In tot acest timp, el, cetateanul coplesit de necazuri, aproape a uitat sa se bucure si mai ales sa spere ca intr-o buna zi va trai „omeneste”.
Astazi, de Ziua Nationala,el cetateanul obisnuit si anonim si-a privit cu dispret liota de conducatori care sau catarat pe votul sau in fotolii caldute si i-a fluierat sau i-a huiduit! Cu nesat si din totii rarunchii. Nu era un simplu gest de nesupunere sau de respingere, ci parea a fi inceputul unei adevarate furtuni.

 

 

Read Full Post »

Ultimul drum…


Ultimul drum…

Miercuri 10 august 2010, calarasenii,cu mic cu mare,barbati sau femei, prieteni  adevarati sau doar de conjunctura, saraci sau bogati, s-au adunat in jurul catafalcului pe care trona George.

Dupa ultima noapte de priveghi, in care s-au depanat amintiri, timpul a inceput sa curga mai repede.

Cei apropiati, cei care participau sincer la aceasta despartire nedreapta, sperau in mod usuratic ca timpul sa se opreasca pe loc.

In realitate, secundele, minutele si orele parca treceau prea repede.

L-am privit pe George Naghi pe catafalcul de la “ferma”…zâmbea! Parea impacat cu sine insasi, cu cei din jur, familie, prieteni sau oameni simpli carora in “viata “ le facuse mult bine. Parea impacat cu soarta harazita de Dumnezeu!

Cu totii depuneau o lacrima sincera la capatâiul tau!

Zimbetul ii era unul timid. Asa cum i-a fost si viata.

Multimile nu-l speriau, dar nu se simtea in largul sau!

Banii nu au reusit sa-l transforme, ramânând modest, înțelegător și mai ales dispus la orice oră să ajute pe cineva.

Era iubit de oamenii simpli, de salariatii cinstiti de la Aldis si prea putin urât de detractori sau de cei care nu au reusit în viață.

Familia, soția, copii, cei apropiați îl venerau pentru faptul că a reușit în viață.

A avut un singur mare secret…: MUNCA și credința sinceră că poate mai mult!

De peste treizeci de ani George a dus o bătălie cu el însuși pentru a face mai mult, pentru a face totul mai bine și mai frumos! Această bătălie și mai ales succesele nu l-au transformat.

A rămas un Om modest, păstrându-și prietenii – oameni simpli sau realizati -pe care-i avea încă anterior anului 1989…

George nu a fost și cred că nici nu și-a dorit asta, un sfânt sau un zeu.

Tot ceea ce este omenesc nu i-a fost strain.

A iubit viața și familia, și-a iubit sotia – venerând-o pe Alina pentru extrem de multe lucruri – și-a iubit copii și prietenii!

A iubit munca, fizică sau intelectuală, transformând-o într-un cult!

A iubit Călărașiul și pe călărășeni, averea făcând-o și păstrând-o aici!

A iubit apa Borcei, ca orice călărășean care a băut apă din Dunăre și a hotărât că intreaga-i viață să o trăiască alaturi de ea.

Tot mai aproape!

Și-a mutat si locuinta pe malul apei.

Pentru a o simti cu adevarat, cu tot ceea ce este de iubit si trait, de la valurile inspumate atunci cind primavara ploua mult si devine inspaimintatoare, pina la salciile plingacioase care te imping la visare sau la cintecul pasarelelor care-l trezeau dimineata. De la o partida de pescuit pina la o plimbare nevinovata cu salupa, pe Borcea sau Dunare…

Incet dar sigur clipele au trecut si a venit ULTIMUL DRUM !

Calarasenii si nu numai, au raspuns prezent…cu miile! Cu dragoste si mai ales cu multa modestie! Cortegiul funerar – oameni si masini – a avut mai multi kilometri! Sute de coroane si enorm de multe flori !!! Dar mai ales LACRIMI…! Lacrimi adevarate, ca boabele de cristal varsate de prieteni sau necunoscuti indiferent de culoarea politica. Pentru o zi majoritatea calarasenilor au fost in strada. Fiecare dorea sa-ti fie alaturi cel putin pentru o clipa pe ultimul drum….

Ca prieten si crestin iti spun “noapte bună George”!

Dumnezeu să te ierte si sa te odihnească în pace!

…………………………………

La puțin timp a început să plouă!

De altfel, acum cind scriu plouă de 24 de ore…

Sunt lacrimile tale…

Read Full Post »

Amici…de ocazie


În luna mai am scris un post, Vremea lichelei, apreciind că a sosit timpul să spun ce vreau și să vreau ce cred.

 

Am privit cu mai multă atenție în jurul meu și mi-am dat seama că de multe ori nu vedem ”pădurea din cauza copacilor”. Am descoperit tovarăși de drum, cu care am urcat Golgota în acești ultimi 20 de ani. Modești, dispuși la  muncă și sacrificii, dar absenți atunci când se împărțeau bucatele.

Am descoperit prieteni pe care timpul își pusese în mod solid amprenta. Unii obosiți, lipsiți de perspectivă și dispuși la multe concesii, iar alții hotărâți să meargă alături până la capăt.

Am descoperit însă în preajmă și o specie care a proliferat periculos. Lipsiți de coloană vertebrală, lingușitori, servili sau chiar slugarnici. Nu reușiseră să aibă alt merit în afara celui de a-ți deschide ușa la venire sau la plecare, de a ține evidența zilelor de naștere, de a cunoaște bine bârfa târgului sau de a-ți trimite o bezea de sărbători. Pe cont propriu nu reușiseră în niciun domeniu. Nu aveau trecut, prezentul nu-l concepeau decât în prezența ta, dar sperau să aibă viitor. Într-un cuvânt…erau pupincuriștii!

Mi-am dat seama că-i cunoșteam de multă vreme, dar îi vazusem de-abia acum. Așa cum sunt! Goi pe interior sau exterior, nevolnici, lipsiți de scrupule sau caracter, dispuși la orice compromis!

Erau colegi,erau prieteni,erau oamenii pe care de multe ori mă bazasem și în care îmi pusesem multe speranțe. Naivitatea ce mă caracterizează în privința prietenilor, se ridică de pe ochii mei ca o ceață de toamnă. Trăiam sentimente contradictorii. Oameni care până mai ieri te sufocau în acțiuni sau sentimente, care-ți mâncau timpul prețios numai din dorința bolnăvicioasă de a-ți fi în preajmă, astăzi, sau …ieri, la ziua judecății, au fost absenți.

Le poți gasi scuze, sau te poți bucura crezând că au devenit verticali. În situația în care vrei să te minți și singur. În realitate cred, sau au crezut că te retragi, că rămân orfani și că nu sunt capabili să meargă în viață pe picioarele proprii.

Pentru felul lor de a fi, aidoma pupincuriștilor din orice regim și de oriunde în lume, au preferat nu să se schimbe ei, ci să-și continue jalnica preocupare schimbând doar fundul pe care-l pupă cu sârg în  continuare. Sigur, nu trebuie sa fii surprins. Este singura lor modaliate de viață. Sigur nu trebuie să fii supărat, decât eventual dacă nu cumva și ție a început să-ți placă. Dacă într-adevăr ar trebui să te superi pe cineva, acest cineva nu poți fi decât…TU…pentru că tu i-ai acceptat în preajmă, nedându-le peste mână sau bot, lăsând impresia că locul lor este alături de tine.

Read Full Post »

Daruri otrăvite


Dintotdeauna, românii au primit și au oferit daruri: de la familie, de la prieteni sau de la autorități. Mai mari sau mai mici. Dacă în urmă cu peste 20 de ani, Moș Crăciun ne determina să iertăm toate uitările prin cadourile oferite, de câțiva ani a devenit o modă pentru autorități să ofere daruri. Unii oferă celor săraci o pâine, alții își permit să ofere o sacoșă cu alimente și chiar mai mult. În popor se spunea: fie primit! …atunci când gestul este milostiv și sincer…

 

Nu avem voie să uităm doua momente importante:

Primul: 22 decembrie 1989, Ceaușescu, la sugestia Elenei, (“mai dă-le Nicule ceva” și în transmisie directă pe TVR), încerca să cumpere bunăvoința unui popor ajuns la disperare, oferind …o SUTĂ de lei.

Apoi, în urmă cu șase ani, un candidat la Președinție, Traian Băsescu, făcea poporului un cadou deosebit: celebrul slogan, “să trăiți bine”. Milioane de români au sperat și au crezut. Mai mult decât atât: l-au votat. O dată…de două ori! Tineri și vârstnici, femei și bărbați! La puțin timp, foarte mulți au realizat adevărul…: cadoul era otrăvit! “Să trăiți bine” era însoțit de un rânjet. (tradus, putea însemna “să credeți voi”)

 

Au urmat cadourile pentru fiecare cetățean, pentru aproape toate categoriile sociale sau profesionale și chiar pentru popor. În loc de muncă și pâine, cetățenii primesc circ și disponibilizări! În loc de respect și salarii pe măsură, profesorii, medicii, militarii, polițiștii, funcționarii publici etc., primesc …cu greu dreptul de a-și striga în stradă disperarea.

 

Zeus are replici acide, sub forma unor cadouri otrăvite, pentru fiecare:

Profesorii produc prea multe “rebuturi”, iar astăzi “nu prea este nevoie de cei cu carte”!

Medicii decât sa tot ceară Guvernului, ar face mai bine să plece în lume!

Functionarii publici reprezintă o birocrație prea scumpă pentru a ne-o permite!

Polițiștii, niște disperați de care te poți lipsi dacă nu mai ascultă la comenzi!

Militarii,o oaste de strânsură care poate fi batjocorită și repudiată!

Saracii, o șleahtă de hămesiți care așteaptă ca EL, Zeus să le ofere o pâine sau ajutorul social, desigur după necesara impozitare!

Bogații, un stol de ulii sau moguli care ar trebui să “cotizeze” mai mult!

Puterea legislativa (Parlamentul bicameral), un exces de democrație, bugetofag și care ar trebui desființat sau…redus doar la o Cameră, iar membrii eventual să fie agreați și să voteze doar cum dicteaza EL, Zeus!

Puterea judecatorească “să facă ciocul mic”, să termine cu pretențiile și mai ales să devină oarbă uitând principiul “nimeni nu este mai presus de lege”! Pentru că Legea este chiar El!

Puterea executivă… sunt EU,  Guvernul Boc reprezintă doar paratrăznetul !

 

 

Am uitat sau am neglijat pe cineva?  Nu vă impacientați pentru că nu au intrat “zilele în sac”!

 

Read Full Post »


De ce în Bărăgan…?  Pentru că nu am avut o Siberie…

Astăzi, după 60 de ani, călăi sau victime, deportați sau decidenți, comuniști sau contestatari ai regimului de tristă amintire, avem o singură preocupare: ziua de mâine, care se anunță sumbră…: disponibilizări, reduceri masive de salarii și sporuri, impozitarea pensiilor, inflație și mai ales sarabanda prețurilor…cu atâtea nenorociri pe cap, românii au uitat ce s-a întâmplat ieri sau în urmă cu 60 de ani.

Noi cei care am trăit drama deportării în Bărăgan, locuind în sate fără “case”, cei care am locuit în “bordeie” improvizate săpate în pământ și pentru care șerpii, șopârlele sau șobolanii erau vietăți obișnuite, cei care ne-am îngropat bunicii, părinții sau frații în cimitire fără gard și care astăzi sunt “ogoare mănoase” fără cruci la căpătâi, noi…avem datoria să nu uităm.

Avem însă și drepturi ! Dreptul să vărsăm o lacrimă pentru cei ce nu mai sunt, iar sufletul lor chinuit se regăsește printre ciulinii Bărăganului. Să povestim nepoților sau celor dispuși să asculte și mai ales să creadă că singura vină a deportaților era “noul regim”.

Că părinții și bunicii noștri și-au abandonat bunurile, profesiile sau meseriile, visele și speranțele având un singur gând, supraviețuirea.

Că noi copiii am pierdut ceea ce este cel mai de preț pentru noi, COPILĂRIA!

Că școala era un vis sub cerul liber…

Că dispensarul sau asistența socială a aparut după câțiva ani…

Că munca era o obligatorie, iar oferta principală era la bumbac….

Că pe statul de plată -și le-am verificat pentru pensia părinților- sumele primite, atunci când nu ramâneau datori, erau mai mult decât ridicole…

Atunci am cunoscut solidaritatea. Dar, doar a celor aflați în nevoie!

Cât adevăr este în proverbul “bogatul sau sătulul nu-l crede pe sărac sau flămând.”

Am cunoscut disperarea și revolta, am trăit umilința și deznădejdea, am simțit nu de puține ori foamea și frigul, iar locul de veci al părinților a rămas ca un blestem, Bărăganul!

…….Generația mea și a copiilor mei, iubește câmpia nesfârșită, scăldată în căldurile toride de peste 40 de grade, sau crivățul iernilor geroase, iubește verdele crud ce înseamnă viață și putere și disprețuiește verdele gălbejit afișat în și de “cartierul primăverii” cu tot ceea ce înseamnă el….

Daca aveti timp, lecturați Deportati în Bărăgan, o istorie trăită de Dumitru Brusalinschi.

Read Full Post »

Amintiri din viitor


http://www.arenamedia.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=1607:alegeri-la-tsd-clrai&catid=27:psd&Itemid=100

Alegeri la TSD Călăraşi

Miercuri, 07 Iulie 2010 17:46 Politica PSD
Email Imprimare PDF
Joi, 8 iulie s-au desfăşurat lucrările şedinţei de constituire a Ligii Aleşilor Locali a PSD.
Perioada de alegeri în PSD nu s-a încheiat. În această săptămână a avut loc joi, 8 iulie şedinţa de Constituire a Ligii Aleşilor Locali PSD.
Cele mai mari şanse de a deveni preşedinte le avea primarul comunei Unirea, Anghel Olteanu. Înainte de desfăşurarea conferinţei judeţene, câţiva aleşi locali au forţat organizarea unei astfel de şedinţe, chit că demersul lor s-a situat în afara prevederilor statutare. Eşecul a fost vizibil, participanţii de atunci s-au întâlnit la sediul Camerei de Comerţ ca să aibă de unde pleca.

Sâmbătă, 10 iulie se vor desfăşura conferinţele de alegeri la TSD atât la nivel municipal cât şi judeţean.Dacă la judeţ, Sergiu Manole n-ar avea nici o emoţie având toate şansele să-şi reînnoiască mandatul, la nivel municipal ar fi vorba şi de o competiţie. În luptă ar intra şi un ilustru necunoscut, împins de la spate de o foarte mică parte a gărzii vechi, specialistă în manevre „ieftine”. Candidatului i s-ar fi promis sprijin din partea celor care nu se obişnuiesc cu gândul înfrângerii dar sunt „aşi la mânării”, desigur, de culise. Dar despre aceşti, „hrebenciuci”, în curând, că doar vara-i lungă. Mizând pe faptul că noua marionetă ar fi calul lor troian în Biroul Permanent, de fapt, inimosul candidat e bănuit că ar fi şi ochiul şi timpanul omonimilor de la PDL.

Interesante manevre făcute la disperare.

ÎN URMA CU CITEVA ORE AM CITIT IN ARENA DE CALARASI ACEST ARTICOL. Am citit si am râs. Am recitit articolul si din nou nu m-am putut stapini sa nu rid. In hohote! Daca ziarul Arena sau Octavian Ciju mi-ar fi fost indiferent, atunci as fi apreciat asa cum se cuvine ultima fraza din articol: „interesante manevre facute la disperare”. Asa insa mi-e greu sa tac si sa ma prefac ca nu observ, ca nu citesc si mai ales ca, a avea „amintiri din viitor” nu este deloc usor pentru oricine. Octavian este jurnalistul pe care l-am apreciat de multi ani, este jurnalistul cu care am lucrat in Prefectura, luându-l consilier, este jurnalistul apropiat de noi ca partid, prin ceea ce scrie, cum scrie si mai ales cine scrie.

A vorbi insa de „funie in casa spânzuratului” nu este deloc bine, ci dimpotriva. Personal nu stiu daca se fac manevre sau se trag sfori in legatura cu o functie sau cu un organism care ar trebui sa uneasca alesii locali sau tinerii. Imi aduc aminte ca la C.J. cuvintul de ordine era apelul la unitate!

Ceea ce nu inteleg este cum poate aparea  CU BUNA CREDINTA in ziarul de azi Arena -miercuri o7 iulie 2010, ora 17.46, politica, azi ce s-a intimplat miine??? Ca ziaristii sunt bine informati o stiu foarte bine. Dar ca…evenimentul ce se va desfasura peste o zi a si avut loc si ca eventual acolo se vor intimpla multe minuni nu pot sa o cred. Este prea gogonata stirea, chiar daca vine de la prietenul meu O.C. :). Cum nu cred ca el a facut o asemenea gafa monumentala, ii recomand sa reseteze calculatorul si sa nu mai lase parola la dispozitia unor asa ziși „jurnalisti pacaliti”. In rest, numai de bine…

Read Full Post »

Vine potopul?


Legenda Potopului trimis de Dumnezeu sau de zei pentru a-i pedepsi pe oameni pare a deveni legenda ultimilor ani. Să fii pedepsit și să fugi pentru a-ți asigura scăparea!
Să fugi de ape, să fugi de foc, să fugi din calea furtunilor, a grindinei sau a jivinelor a devenit un fapt aproape cotidian în diferite colțuri ale lumii.

Mai nou se fuge din calea guvernanților, a opresorilor sau a măsurilor dure luate de acestia. De douăzeci de ani românii fug. Motivele care-i determină sunt diferite. Unii fug din calea apelor, care în mod constant aproape în fiecare an se revarsă peste țară. Întâi în județele din Transilvania, apoi în Moldova, iar la final Dunărea. Distrug tot ce întâlnesc în cale: oameni, locuințe, culturi, animale și lasă în urmă prăpăd, lacrimi și jale.

În aceste momente oamenii își aduc aminte de semenii lor, dar si de Dumnezeu. Unii o fac simplu, natural, uman și mai ales într-un anonimat creștin, iar alții făcând paradă de funcții, de bani și mai ales de milostivenie.

Pentru cei loviți de soartă, nici nu contează de la cine vine ajutorul, de la un semen care o face cu bună credință sau de la cei care mai ieri se manifestau precum “călăii”, tăind tot: pensii, salarii, diferite drepturi caâșigate în timp, sau mărind birurile botezate modern :taxe, impozite, contribuții.

Furia apelor și deznădejdea lovește fără să țină cont cu cine ai votat, sau ce culoare preferi: roșu, galben sau portocaliu; de faptul că esti majoritar sau minoritar, că ești român, maghiar sau țigan, că esti sărac sau bogat. Pedeapsa este aceeași! Totul este ca un blestem.

Lacrimile pentru dezastru se unesc cu puhoaiele naturii și parcă devin mai puternice, mai necruțătoare. Televiziunile ne-au facut părtași prin transmisiile dintre ape, la necazuri și deznădejde.Unii chiar si-au respectat statutul.

Alți români fug din calea guvernanților și a măsurilor de proastă gestiune pe care le adoptă aproape cotidian.

Fug cum se spune în popor, ”unde văd cu ochii” în speranța că într-o zi le va fi mai bine și mai ales că se vor întoarce “acasă”.
Și pentru unii și pentru alții speranța nu a murit, dar sigur aceasta nu mai vine de la Zeus, chiar dacă-și amintesc sloganul “să trăiți bine”.

Ps.1 O lacrima curata pentru cei disparuti in apele ucigase!

Ps.2 Un gind bun pentru pompierii,jandarmii si politistii carora in urma cu putine zile l-i se taia 25% din salariu iar de o saptamina se lupta cu apele pentru a salva oameni !Felicitari! Sunt mindru ca atunci cind v-am fost ministru am crezut in VOI.

Read Full Post »

Older Posts »