Începutul sfârşitului

Inceputul sfirsitului? Deja de câteva zile lucrurile par a fi scapate de „sub control”. Daca la inceput zeci de mii de romani din toata tara isi exprimau solidaritatea cu Raeed Arafat si Serviciul SMURD, astazi cuvintele de ordine adresate Presedintelui Traian Basescu si Guvernului Boc de catre manifestanti sunt „demisia” si „Jos”! Astazi manifestantii, cu SPERANTA in suflet striga „veniti cu noi, ca in 22”, facind referire la Revolutia din decembrie 1989 si aducându-si aminte de toate necazurile traite in ultimii ani. Felicitari celor din Bucuresti, Cluj, Timisoara, Iasi, Constanta…se pare ca se misca TARA ! Raeed Arafat, prin personalitatea sa a fost doar scânteia!

Daca „ieri” nemultumirile vizau in principal starea dificila in care se gaseste serviciul public de sanatate, astazi si zilnic, miile de oameni care au curaj sa infrunte NOUL REGIM TOTALITAR, isi striga nemultumirile reale, pe care le traiesc zilnic de mai multi ani. Se pare ca starea de batjocura promovata de putere, dupa aceasta lectie va lua sfirsit. Aroganta manifestata de Guvernul Boc, dar sustinuta public de Presedintele Traian Basescu, cu ocazia motiunilor de cenzura sau in interventiile televizate a devenit proverbiala. Si peste tot TEAMA! Teama ca vei fi dat afara din serviciu, teama ca nu vei reusi sa-ti platesti ratele, sau ca nu vei avea ce pune pe masa copiilor sau parintilor nevolnici, ca telefonul iti este ascultat, ca turnatoria, alaturi de minciuna si hotia au devenit adevarate „virtuti”, promovate de o putere atotstapânitoare.

Incredibil, dar adevarat ! Manifestantii din Piata Universitatii, dar si din toate cele 68 de orase in care au iesit  in strada, in  Romania europeana, membra a UE si mai ales pretinsa a fi un stat de drept striga alaturi de necazurile proprii:  LIBERTATE! Si astazi, ca si „ieri”, oamenii ies in strada, in ciuda celor care incearca pe canalele media sa minimalizeze protestele sau sa-i impinga la periferia societatii pe protestatari. Toti sunt romani! Eu as spune romani adevarati, romani carora le pasa si care astazi „ajungându-le cutitul la os” indiferent de profesie sau meserie, de faptul ca au un serviciu bun sau sunt someri, ca sunt tineri sau foarte tineri sau apartinând generatiei a doua sau a treia, ca sunt barbati sau femei, tineri sau tinere in jurul majoratului, au inteles ca drepturile ca sa fie respectate de putere, in primul rând trebuie cerute. Impuse si respectate! Cu fermitate si raspicat! Exact ca in Piata Universitatii ! Miile de romani din toata tara si mai ales revendicarile lor, pline de substanta, au facut ca reprezentantilor puterii sa le inghete sângele. Unii isi pun cenusa-n cap pe la diferite televiziuni, altii continua aroganta pe care o manifesta de mai multi ani. Aroganta unor ciocoi de moda noua! A celor cu bani. A celor care cred ca cu bani poti obtine in Romania tot ce doresti. De la certificate de buna purtare pâna la faimoasele „diplome sau titluri” care i-ar urca intr-o ierarhie profesionala care le este straina. Inamici sau dusmani le sunt toti ceilalti. Membrii partidelor politice, apoliticii, „asa zise galeriile de fotbal”…Nu conteaza ca sunt romani. Pur si simplu, lor, totul le „pute”. In afara lor sunt dusmanii, incultii, mahalalele, viermii sau ciumpalacii. Norocul nostru ca nu mai sunt plantatii altfel am fi fost tratati precum sclavii.

Ce se intimpla in Tara ar trebui sa ne impresioneze profund! Acum, când scriu, in Piata Universitatii se striga pentru a opta zi: DEMISIA! A Presedintelui Basescu, a Primului ministru Boc, a Guvernului…Nu cred ca in piata, chiar daca au fost si ciocniri violente intre protestatari si jandarmi se instituie haosul. Aceste ciocniri tin de afirmarea democratiei in fata celor care de cinci ani sunt surzi. Romanii in piata au redescoperit semnificatia unui cuvânt sfânt: Libertate!  Desi revolta a fost determinata de foame, de frig, datorita lipsurilor cotidiene, datorita batjocurii cotidiene a imbuibatilor, datorita hotiei si nu in ultimul rând coruptiei. In Piata  Universitatii nu sunt doua tabere, asa cum ar dori unii. Nu trageti in jandarmi, pentru ca ei se gasesc in situatia celor care „merg pe sârma” si actioneaza cu lacrimi in ochi. Si ei au fost disponibilizati si lor li s-au taiat  sporurile si salariile. Si ei au parinti cu pensii de mizerie, sau copii care-si cauta un rost in viata…”Sa nu uiti Darie” ca in decembrie 1989, sloganul care ne-a dat curaj celor care am iesit in strada a fost: „ARMATA E CU NOI”… De ce astazi, in ianuarie 2012  nu ar fi zguduita Piata sau TARA de sloganul „JANDARMII SUNT CU NOI”!!! De abia atunci sobolanii ar fugi de pe corabia care se scufunda…

Dreptul de a spune nu…

Dreptul de a spune nu….
In decembrie 1989, noi romanii am cistigat un drept elementar.
Dreptul de a spune NU ! Deschis, pe fata, scrisnit sau fluierat !
Adresat de regula celor care dind din coate tin cu tot dinadinsul sa ne conduca.
Ajungind acolo sus, cred ca le este permis orice!
Sa emita judecati de valoare, sa propuna solutii care-i vizeaza de regula doar pe cei condusi, sa ignore legile si sa ridice imoralitatea la rang de principiu!
De regula ignoranti, infatuati, imorali, adepti ai nepotismului si ai politicii de gasca, conducatorii ajunsi pe „noile” fotolii se transforma rapid in ciocoii noi.
Totul este ca intr-un paienjenis de netrecut.
Se sustin unii pe altii si singura valoare este banul.
Curat sau murdar!
Ei au insa gulerele albe.
Ei pot decide atit soarta cit si existenta celorlalti.
Au taiat si au decis pensiile si salariile, au disponibilizat la „norma” bugetari si militari, au stimulat plecarea din tara a medicilor si au transformat dascalii in slujbasi ai unei educatii prost concepute!
Au bulversat institutiile democratice care si asa sau nascut greu si spera ca in curind sa faca acelasi lucru inclusiv cu Tara.
Regionalizarea sau noua impartire administrativa, va arunca in aer relatiile interetnice, cel putin in Transilvania!
Parlamentul a devenit o umbrela, care sub lozinca unei majoritati de strinsura, inlatura raspunderea personala a conducatorilor cu o raspundere colectiva, a unei entitati greu de stabilit.
……………………………………………………………………………………………………………
In tot acest timp, el, cetateanul coplesit de necazuri, aproape a uitat sa se bucure si mai ales sa spere ca intr-o buna zi va trai „omeneste”.
Astazi, de Ziua Nationala,el cetateanul obisnuit si anonim si-a privit cu dispret liota de conducatori care sau catarat pe votul sau in fotolii caldute si i-a fluierat sau i-a huiduit! Cu nesat si din totii rarunchii. Nu era un simplu gest de nesupunere sau de respingere, ci parea a fi inceputul unei adevarate furtuni.

 

 

Optimişti şi pesimişti…

 

De şapte ani dreapta conduce România, iar PSD-ul se află de atunci în opoziţie. Nu numai la nivel central, dar şi în multe judeţe din ţară. Au fost variante fanteziste atunci când am susţinut din umbră Guvernul Tăriceanu, doar patru ani (!!!), sau atunci când pe uşa din spate am fost împinşi la guvernare de cei interesaţi…

În ultimii trei ani s-a moşit o nouă alianţă: PSD, PNL şi PC, grupaţi în USL. Cu sau fără ajutorul sondajelor, optimiştii speră să câştige la “scor”…pesimiştii văd doar jumătatea goală a paharului şi dau noii construcţii şanse minime de reuşită în bătălia electorală ce va veni.

Primii cred că sunt câştigători chiar dacă nu fac nimic şi nu au reuşit încă să pună pe masă un program care să mulţumească şi stânga şi dreapta, să sudeze o echipă de lideri capabili să unească şi nu să dezbine şi mai ales gata să pună la un loc “cavaleria uşoară” a unora cu “cohortele “ disciplinate ale celorlalţi.

Pesimiştii nu au încredere în “forţa reunită a celor trei”, menifestată în principal pe canalele media şi aduc în balanţă elemente legate de neînţelegerile mai vechi sau mai noi, de la centru sau din judeţe, de “scârba” produsă românilor de angajarea politică sau de jocul alianţelor şi mai ales de posibilităţile de fraudă ce se prevestesc a fi comise de către Putere: Frauda la Constituţie, la lege şi mai ales în campania electorală sau în ziua votului.

Bătălia preelectorală se va da pe multe “fronturi”. În slujba Puterii se vor aduna de la constituţionalişti de ocazie care vor justifica orice încălcare a Constituţiei, până la primari şi consilieri “pocăiţi“ gata să schimbe macazul trecând pe ultima sută de metri în altă tabără. Bidoanele puterii adună tot ce se poate lua. De la oamenii cu resurse financiare majore, dar “nespălate” încă, până la cei cu dosare grele, aşa zis ”în lucru” gata oricind să dea o mână de ajutor pe faţă Puterii şi să-şi câştige ”cinstea şi libertatea”.

În tabăra adversă, optimiştii flutură pe eranele TV flamura victoriei obţinută facil, iar pesimiştii fac socoteli privind mai mult la jocurile de culise, la racolările sau dezertările din Alianţă, la presiunile prezente sau viitoare ale autorităţilor politizate.

În acest timp, in plan local, coteriile se ţin lanţ. Încrengăturile în cumetrii, susţinerile încrucişate, legăturile de afaceri transpartinice, jocul la două capete şi mai ales frica se manifestă în foarte multe locuri…frica de trecut, dar mai ales de viitor…frica de DNA sau de Poliţie, de Gardă sau ANAF…frica de politrucii instalaţi peste noapte, de neincluderea pe locuri câştigătoare, de votul uninominal sau de cei care ştiu întotdeauna care este “drumul”cel mai scurt…frica de ziua de mâine şi de locul de muncă. De aceea distanţa dintre “certitudinea” optimiştilor în Victorie şi temerile pesimiştilor este ca “de la cer la pământ.

Primii au uitat să dea semnalul de începere a bătăliei electorale care se apropie, iar secunzii încă se răfuiesc între ei şi îşi caută locuri “călduţe” salvatoare.

În tot acest timp, tot mai mulţi oameni ajunşi la disperare aleg varianta greşită a neangajării politice şi a neparticipării la vot.

Tocmai de aceea responsabilitatea noastră este uriaşă!

Frumoasa și bestia…

În urmă cu aproape doi ani din nimic s-a născut o mare dragoste: pe de o parte Ea, venită de la București “pe cai mari”, să salveze organizația, că doar era susținută de Centru, îl “bătuse pe Gigi Becali” și mai ales, avea în vene sânge domnesc crezându-se “urmașa lui Ștefan Cel Mare”, iar pe de altă parte, el “bestia”,un grup de admiratori căzuți în extaz, care cu gurile căscate ascultau poveștile de doi bani pe care le depăna de fiecare dată… Astfel s-a născut la noi “Noul PSD”!

Amorul sincer, ca și focul, a ținut doar cât Ea și-a respectat angajamentele prenupțiale și a cotizat în stânga și-n dreapta plătind mesele organizate, mititeii și “zvonacii”, iar împărțirea dregătoriilor viitoare era un simplu moft cu care-i aburea pe supuși de fiecare dată.

De o bună bucată de timp luna de miere s-a terminat! Ea, fie a ajuns la “fundul sacului” fie “mezalianta călărășeană” îi crează disconfort! Ceata, sau mica ceată de admiratori s-a transformat într-o gașcă de cârcotași…ieri o adulau, iar astăzi spun că Ea uită să-și plătească obolul, pardon cotizația, că faimoasele promisiuni nu reprezintă decât praf în ochii celor fraieri, că relația cu Centrul nu s-a îmbunătățit deloc, ba dimpotrivă, si mai ales că noua construcție s-a transformat într-o himeră!

Acum doi ani se comparau cu un stup de albine: aveau regină, albine lucrătoare și sperau, puțini trântori! Cei nemulțumiți de noua echipă, exact ca albinele, au “roit”!

Astăzi, stupul este bezmetic, întrucât regina nu a fost capabilă să unească membrii și mai ales să dezvolte organizațiile, albinele s-au cam săturat să fie doar lucrătoare, iar trântorii par a fi devenit adevărații stăpâni…butoiul cu miere s-a transformat într-unul cu varză acră…acum se caută vinovații și mai ales se pun etichete…Întrucât admiratorii de ieri, par să se fi trezit din “vraja frumoasei”și au încercat să se exprime public sau prin depese trimise Centrului, rapid au primit etichete ingrate: de la ”cârcotași și puciști de sertar” până la “cozi de topor”! Din vajnici admiratori si apărători s-au transformat în “bestii” care-i vor capul contestatarii de astăzi nu sunt niște membri de rând, ci reprezintă însăși nucleul de conducere, iar soluția propusă,“mazilirea”, vine de la sine, ca un rău necesar!

Nu sunt simple dispute, ci e o batalie surdă dusă la nivel de județ, prin toate mijloacele, bătălie care ne împinge în penibil.

Acum doi ani, la Conferința județeană se vorbea de Noul PSD, care se năștea și care va câștiga alegerile viitoare!

Acesta să fie Noul PSD?

Ultimul drum…

Ultimul drum…

Miercuri 10 august 2010, calarasenii,cu mic cu mare,barbati sau femei, prieteni  adevarati sau doar de conjunctura, saraci sau bogati, s-au adunat in jurul catafalcului pe care trona George.

Dupa ultima noapte de priveghi, in care s-au depanat amintiri, timpul a inceput sa curga mai repede.

Cei apropiati, cei care participau sincer la aceasta despartire nedreapta, sperau in mod usuratic ca timpul sa se opreasca pe loc.

In realitate, secundele, minutele si orele parca treceau prea repede.

L-am privit pe George Naghi pe catafalcul de la “ferma”…zâmbea! Parea impacat cu sine insasi, cu cei din jur, familie, prieteni sau oameni simpli carora in “viata “ le facuse mult bine. Parea impacat cu soarta harazita de Dumnezeu!

Cu totii depuneau o lacrima sincera la capatâiul tau!

Zimbetul ii era unul timid. Asa cum i-a fost si viata.

Multimile nu-l speriau, dar nu se simtea in largul sau!

Banii nu au reusit sa-l transforme, ramânând modest, înțelegător și mai ales dispus la orice oră să ajute pe cineva.

Era iubit de oamenii simpli, de salariatii cinstiti de la Aldis si prea putin urât de detractori sau de cei care nu au reusit în viață.

Familia, soția, copii, cei apropiați îl venerau pentru faptul că a reușit în viață.

A avut un singur mare secret…: MUNCA și credința sinceră că poate mai mult!

De peste treizeci de ani George a dus o bătălie cu el însuși pentru a face mai mult, pentru a face totul mai bine și mai frumos! Această bătălie și mai ales succesele nu l-au transformat.

A rămas un Om modest, păstrându-și prietenii – oameni simpli sau realizati -pe care-i avea încă anterior anului 1989…

George nu a fost și cred că nici nu și-a dorit asta, un sfânt sau un zeu.

Tot ceea ce este omenesc nu i-a fost strain.

A iubit viața și familia, și-a iubit sotia – venerând-o pe Alina pentru extrem de multe lucruri – și-a iubit copii și prietenii!

A iubit munca, fizică sau intelectuală, transformând-o într-un cult!

A iubit Călărașiul și pe călărășeni, averea făcând-o și păstrând-o aici!

A iubit apa Borcei, ca orice călărășean care a băut apă din Dunăre și a hotărât că intreaga-i viață să o trăiască alaturi de ea.

Tot mai aproape!

Și-a mutat si locuinta pe malul apei.

Pentru a o simti cu adevarat, cu tot ceea ce este de iubit si trait, de la valurile inspumate atunci cind primavara ploua mult si devine inspaimintatoare, pina la salciile plingacioase care te imping la visare sau la cintecul pasarelelor care-l trezeau dimineata. De la o partida de pescuit pina la o plimbare nevinovata cu salupa, pe Borcea sau Dunare…

Incet dar sigur clipele au trecut si a venit ULTIMUL DRUM !

Calarasenii si nu numai, au raspuns prezent…cu miile! Cu dragoste si mai ales cu multa modestie! Cortegiul funerar – oameni si masini – a avut mai multi kilometri! Sute de coroane si enorm de multe flori !!! Dar mai ales LACRIMI…! Lacrimi adevarate, ca boabele de cristal varsate de prieteni sau necunoscuti indiferent de culoarea politica. Pentru o zi majoritatea calarasenilor au fost in strada. Fiecare dorea sa-ti fie alaturi cel putin pentru o clipa pe ultimul drum….

Ca prieten si crestin iti spun “noapte bună George”!

Dumnezeu să te ierte si sa te odihnească în pace!

…………………………………

La puțin timp a început să plouă!

De altfel, acum cind scriu plouă de 24 de ore…

Sunt lacrimile tale…

Ziua adevărului

De aproape un an de zile ma țin departe de blog pentru a nu scrie ceea ce simt și mai ales ceea ce trebuie spus. Fac acest lucru nu din lașitate, ci așa mi-am propus să dau un răgaz noii conduceri în frunte cu Oana Mizil.

Dacă nu am scris, nu înseamnă că nu m-am amuzat, că nu m-am revoltat, sau că nu am lăcrimat citind, văzând sau trăind cum munca noastră, a psd-iștilor călărășeni, de douăzeci de ani se duce de râpă.

Am criticat-o pe Oana, spunându-i verde-n față că are multe defecte și prea putine calități pentru a fi lider. I-am spus că PSD-ul nu va fi niciodată un S.R.L. cu acționar unic, așa cum îl dorește, că sacoșele cu bani produc doar himere și că în ziua în care va uita să-și plătească susținătorii slugarnici, aceștia se vor revolta și-i vor cere capul.

Nu m-am iluzionat, fiind convins că vorbesc în zadar, întrucât dorința de prea mărire era de nestăvilit, iar rațiunea elementară lipsea cu desăvârșire.

Astăzi nu o critic pe Oana Mizil. O deplâng, pentru că prin ea speranțele multor tineri se năruiesc fiind împinse în ridicol.

Nu-i contest dreptul de a-și spune părerea, despre oricine, cu responsabilitate și mai ales cu mult bun simț. Așa cum stă bine unui vlăstar nobil, sau descendent din marii români. Însă, m-au surprins afirmațiile recente în sensul că m-ar fi bătut de trei ori…! (?!?!?!?!!) unde, când, în ce competiție, nu spune, motiv pentru care afirm că visele, chiar și cele erotice trebuie de multe ori cenzurate.

Astăzi mă simt responsabil și o compătimesc pe Oana Mizil. Pentru ceea ce a făcut, pentru ceea ce putea să facă și mai ales pentru ceea ce nu a făcut.

Trei momente cred că-i marchează personalitatea și merită a fi amintite: (1) să intri în Parlamentul României îmbrăcată în zeghe de deținut, (2) să dormi rău noaptea și a doua zi să afirmi cu nonșalanță că ești urmaș a lui Ștefan cel Mare și mai ales (3) să participi la o ședință, iar a doua zi aducându-ți aminte de adevarații stăpâni să negi hotărârile adoptate. Pentru mine a fost o trecere brutală de la ridicol la penibil. Dar nu singură, ci împreună, pentru că noi călărășenii vom rămâne aici indiferent de poziția ta.

Astăzi nu sunt dispus decât să-ți ofer un buchet de flori, cu prima ocazie când o să-ți amintești de Călărași, întrucât mi-ai confirmat cu vârf și îndesat criticile colegiale pe care ți le-am adresat.

Mai mult, minciuna are picioare scurte, iar fumigena lansată cu apararea lui Vanghelie urmărește de fapt un singur lucru, și anume să induci în eroare conducerea PSD-ului, membrii de partid, cetățenii și mai ales să ascunzi (așa cum ai făcut-o mereu) că organizația de la Călărași hotărâse de trei săptămâni să te rejecteze.

Cred că ora adevărului a sosit….. păcat de PSD Călărași, păcat de munca a sute de activiști care au muncit douăzeci de ani…

La Mulți Ani, de Florii!

Cu ocazia Sfintei sărbători a Floriilor, vă urez tuturor celor care purtaţi nume de floare “La Mulţi Ani” şi împlinirea tuturor speranțelor. În această duminică, ultima inaintea Sfintelor Sărbători Pascale, în care cinstim intrarea triumfătoare a Mântuitorului Iisus Hristos în Ierusalim, mulţi români îşi serbează onomastica. Să aveți parte de liniște, bunăstare și împliniri!

Astenia de primăvară

Și să mai spună cineva că (NU) trăim bine… Într-una din telegramele wikileaks se încerca să se identifice efectele asteniei. Nu în general și nici doar din punct de vedere medical, ci cu o țintă precisă.: astenia…la români.

Pe o fațetă, cea medicală, întâlnim o stare de slăbiciune generalizată, cauzată de schimbările în exces (de temperatură și lumină, nu vă speriați!) și se manifestă prin cefalee, nervozitate, comportament labil și mai ales scăderea memoriei.

Pe cealaltă, cea politică ar trebui să regasim manifestările acumulate în perioada iernii, legate de creșterea prețurilor și a inflatiei, scăderea salariilor și a pensiilor, reducerea sau desființarea unui număr mare de locuri de muncă și mai ales lichidarea rezervelor financiare până la ultimul leuț pentru majoritatea românilor.

De la astenie la depresia medicală nu este decât un pas, dar medicamentele prescrise o pot trata.

De la astenia politică la depresia socială este cale lungă. Astenia politică este tratată de regulă de guvernanți cu promisiuni, care de cele mai multe ori sunt mincinoase, cu daruri care de regulă sunt otrăvite și cu un zâmbet complice declanșat de spaima cătușelor vânturate de reprezentanții puterii.

În fața acestor argumente cei slabi devin slugarnici, iar cei ce se pretind vocali și verticali, adoptă rapid poziția “ghiocelului”.

S-ar putea ca flacăra violet întreținută de puterea portocalie să prevină o așa zisă depresie socială, ce ar putea cuprinde o populație sărăcită, astenică și lipsită aproape de orice speranță. Dacă anul 2010 a fost anul tăierilor de pensii, de salarii sau de locuri de muncă, se pare că anul 2011 va fi cel al scumpirilor.

Degeaba a venit primăvara ! Vremea urzicilor, a lobodei sau a cartofului a trecut. Astăzi chiar și acestea au devenit produse de lux, motiv pentru care wikileaks va transmite cancelariilor euro-atlantice nesupunerea noastră.

Și să mai spună cineva că (NU) trăim bine …

 

La mulți ani, iubite doamne!

 

Iarna, cu tot ce înseamnă ea, frig, vânt, zăpadă, stăpânește tot.
A pus stăpânire chiar și pe chipurile și sufletele noastre!
Până astăzi, 8 Martie, când Soarele, protectorul Vieții, ți-a devenit aliat.
Doar El și Tu, aveți menirea de a da viață, de a transforma visul în realitate, ura în dragoste și speranța în certitudine!

 La mulți ani, iubite …doamne!

Rația de libertate…

Cu toții credem că știm ce este libertatea! Unii am trăit momentele în care totul era dat cu porția! Totul era raționalizat, pentru că spuneau mai marii zilei că „ce-i mult uneori strică”. Pâinea pe cartelă, benzina raționalizată, zahărul, uleiul, carnea de cele mai multe ori cumpărate pe sub mână… Alții fie că au trăit în acel timp în puf, fie că erau prea mici la acea dată și ceea ce află din povestiri cred că sunt basme. Basme cu balauri care-ți răpeau sau te determinau să nici nu-ți visezi libertatea; basme cu semeni ghiftuiți, dar dispuși oricând să-ți confiște pâinea greu câștigată, sau basme cu cuci care-și trăiau singurătatea deplină aidoma unui popor dispus să tacă, să ierte și să se mulțumească cu aproape nimic.

În decembrie 1989 am trăit libertatea! Libertatea unui popor hotărât să-și rupă lanțurile, libertatea unui popor decis să nu mai tacă așa cum a făcut-o decenii la rând și mai ales libertatea asumată în a crede, a exprima sau a acționa în interesul colectiv. Cei douăzeci de ani preziși de Brucan pentru normalitate au trecut. Între timp, speranțele au devenit pentru foarte mulți iluzii, libertatea câștigată cu sânge este vândută la tarabă în campaniile electorale pentru o găleată și un kg de zahăr sau ulei, iar bejenia românilor din Islanda până-n Australia un mod de viață aproape cotidian.

În acest timp, ei conducătorii, au descoperit adevăruri doar de ei știute și înțelese. Școala românească și dascălii sunt huliți și batjocoriți! Starea de sănătate a poporului și medicii sunt apreciați doar dacă emigrează! În acest timp sărăcia pare a fi pus stapânire pe tot și toate. Guvernanții țipa ca din gură de șarpe că nu sunt bani pentru pensii, salarii sau ajutoare sociale, deși în acest timp darnicul Boc împarte cu amândouă mâinile prin hotărâri de guvern sute de miliarde împrumutate de la FMI, sau rezultate din birurile apăsătoare puse pe populație.

În tot acest timp, el cetățeanul onest, care trăiește din leafa lunară dijmuită sever de guvernanți, este din nou la capătul răbdării. Împovărat de greutățile cotidiene, disperat de risipirea speranțelor, lipsa de soluții sau de răspunsuri în fața copiilor flamânzi sau a părinților nevolnici, îl imping pe individ către gesturi extreme, către gesturi simbol. Ultima lecție de libertate s-a predat în Parlament. Nu de la microfon sau de către vreun academician. Ci de către un bugetar, Adrian Sobaru, dispus să-și sacrifice viața în speranța că Puterea va înțelege ceva. Câtă naivitate! Să încerci să zbori deasupra unui cuib de cuci…